Filmul cu super-eroi „The Suicide Squad” s-a instalat timid pe prima poziţie a box-office-ului nord-american în acest weekend, cu încasări modeste estimate la 26,6 milioane de dolari, pe fondul unei resurgenţe a cazurilor de COVID-19, potrivit cifrelor provizorii furnizate de firma de specializate Exhibitor Relations, informează AFP, citată de Agerpres.
Pelicula, o continuare a filmului de succes din 2016 „Suicide Squad”, le are din nou în distribuţie pe Margot Robbie şi pe Viola Davis, însă două nume mari din versiunea anterioară – Will Smith şi Jared Leto – lipsesc.
https://www.youtube.com/channel/UCjmJDM5pRKbUlVIzDYYWb6g
Lansarea simultană a filmului pe HBO Max a afectat, la rândul său prezenţa în cinematografe, într-un context în care Hollywood-ul se luptă să revină la nivelul său pre-pandemic.
Liderul box-office-ului de săptămâna trecută, filmul de aventuri „Jungle Cruise”, a coborât pe locul al doilea, cu 15,7 milioane de dolari încasaţi de vineri până duminică, mai puţin de jumătate din totalul său din săptămâna precedentă. Inspirat de o atracţie din parcurile de distracţii Disney, filmul urmăreşte aventurile trăite de Dr. Lily Houghton, interpretată de Emily Blunt, şi de fratele ei (Jack Whitehall) în pădurea tropicală amazoniană.
Pe locul al treilea se află thriller-ul psihologic „Old”‘, în regia cineastului M. Night Shyamalan, cu încasări de 4,1 milioane de dolari. Produs de Universal Pictures, cu o distribuţie în care îi regăsim pe Gael Garcia Bernal şi Vicky Krieps, filmul spune povestea unei familii rămase blocate pe o plajă, unde turiştii suferă o îmbătrânire ultra-accelerată.
Locul al patrulea revine filmului cu super-eroi produs de compania Marvel ”Black Widow”, cu Scarlett Johansson în rolul principal şi încasări de 4 milioane de dolari.
În încheierea clasamentului cu primele cinci poziţii se situează „Stillwater”, pelicula inspirată de povestea Amandei Knox, cu încasări de 2,9 milioane de dolari. Lungmetrajul este centrat pe lupta unui tată american (Matt Damon) care călătoreşte în Franţa pentru a-şi ajuta fiica, încarcerată pentru o crimă despre care susţine că nu a comis-o.
Sursa: G4 Media
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a avut surpriza neplăcută să constate că încă mai are THC în organism, după două săptămâni.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarii de case au discuții nesfârșite cu vecinii, care se încheie de multe ori cu procese în instanță.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști români împlinește astăzi 58 de ani. Fost căpitan şi selecţioner al echipei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de
Daca ti-a placut, distribuie acum! După aproape un an de război, armata Ucrainei încă rezistă în fața celei considerate a doua putere militară
Daca ti-a placut, distribuie acum! Gheorghe Hagi a împlinit duminică, 5 februarie, 58 de ani. Este cel mai bun marcator din istoria naţionalei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Fotbalistul brazilian Dani Alves se află la închisoare de 15 zile, fără posibilitatea de a ieși pe cauțiune,
Daca ti-a placut, distribuie acum! ANAF a publicat și lista neagră a celor cu datorii în care figurează 35.417 persoane juridice, printre cei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică mai multe avertizări de fenomene extreme: viscol, ninsori și ger
Daca ti-a placut, distribuie acum! Iarna, puținii localnici rămași în satele aflate în Munții Poiana Ruscă, în Ținutul Pădurenilor (video), au de înfruntat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Alina, o româncă stabilită de zeci de ani în Spania, a ajuns șomeră și stă în stradă din
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un nou studiu publicat la sfârșitul lunii ianuarie arată că progresul copiilor în materie de învățare a încetinit
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! O alimentație echilibrată, din care nu trebuie să lipsească citricele, broccoli, pătrunjelul, ardeiul, nucile, alunele și grâul asigură,
Input your search keywords and press Enter.