Daca ti-a placut, distribuie acum!

Tragedie cumplită în România! S-a întâmplat în toiul nopții

Accidentul a avut loc în ziua de miercuri, 29 septembrie, după ce două mașini s-au ciocnit într-o intersecție din Sectorul 5, București. În urma coliziunii, mai multe persoane au fost transportate la spital.

Accident violent în București! Mai mulți oameni au fost transportați la spital

Incidentul s-a întâmplat după ora 22, când unul dintre șoferi, care se afla cu alte patru persoane în mașină, ar fi intrat în rondul de pe șoseaua Alexandrei fără să se asigure. În momentul respectiv, un alt vehicul, condus de un tânăr care circula regulamentar, nu a mai reușit să evite impactul și l-a lovit din plin.

Patru oameni au rămas incarcerați, în urma coliziunii dintre cele două mașini. Mai apoi, cinci răniți au fost duși de urgență la spital, conform informațiilor transmise de stirileprotv.ro

Explicația oferită de unul dintre șoferi

Potrivit sursei menționate, impactul a fost atât de puternic încât autoturismul a fost proiectat în afara carosabilului.

„Am încercat să claxonez, am frânat din timp, dar nu am avut suficientă distanță de frânare și ne-am tamponat”, a spus unul dintre șoferi.

Cinci persoane au fost transportate la spital cu răni ușoare

„Au fost implicate șase persoane, patru dintre acestea fiind blocate în unul dintre autoturisme. Acestea au fost extrase din autoturism, persoanele fiind conștiente”, a declarat Andrei Craiciu, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București – Ilfov.

Astfel, cinci persoane au fost transportate la spital cu răni ușoare. Singurul care nu a avut de îngrijiri medicale a fost șoferul mașinii care circula regulamentar.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost zero. În urma celor întâmplate, traficul în zonă a fost deviat iar polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Sursa Capital.ro


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide