Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a acuzat, joi, jurnaliştii că i-au denaturat declarația privind salariul minim dintr-o conferinţă de presă susţinută miercuri, arătând că a răspuns cu bunăvoinţă tuturor întrebărilor, iar, la televizor, a fost prezentată ca un “monstru”.
În conferinţa de presă de miercuri, jurnaliştii au întrebat-o cât este salariul minim, întrebare la care, marţi, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, nu a ştiut să răspundă.
“Vă daţi seama că îl cunosc şi am negociat creşterea salariului minim brut la 2.300 de lei. Putem fi un pic serioşi, vă rog, am nişte lucruri de spus”, a răspuns Turcan.
Joi, jurnaliştii au întrebat-o dacă ştie cât costă un kilogram de roşii şi 10 ouă, conform Agerpres.
“Să ştiţi că am urmărit transpunerea dialogului meu cu dumneavoastră de ieri şi realmente v-am arătat toată preţuirea mea şi seara, la televizor, m-am regăsit într-un monstru care este total indiferent de ceea ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi. Eu o să vă răspund, dar e nefiresc ca dumneavoastră să vă comportaţi cu mine, ca om care sunt marcată doar de bună credinţă să schimb lucrurile în bine în ţara asta, în felul în care o faceţi.
Pot să vă calculez şi cât costă 10 ouă, dacă un ou costă între 60 de bani şi un leu. Dar, pe fond, cred că avem cât mai multe lucruri de sistem pe care şi eu, împreună cu dumneavoastră, vrem să le schimbăm”, a susţinut ministrul.
Toate produsele din coşul de consum au înregistrat creşteri de preţuri, a spus ea.
“Eu sunt un om care face piaţa şi îmi place să merg în piaţă la Sibiu şi să stau de vorbă cu vânzătorii acolo, e una din micile plăceri. Cred că acum o lună de zile am fost în piaţă la Sibiu şi acolo găsiţi cea mai bună pâine cu cartofi, mai scumpă decât o pâine obişnuită, însă e o pâine bună, vă recomand”, a adăugat Turcan.
Un kilogram de roşii costă până la 5 lei, iar unul de cartofi, 1,5 lei, a precizat ea.
“România are multe probleme şi dacă eu îmi fac treaba la locul de muncă şi dumneavoastră şi alţii la locul de muncă, eu cred că putem progresa. Nu e totul atât de sumbru şi nu sunt toţi nişte nenorociţi, aşa cum de multe ori încearcă lumea să spună”, a completat oficialul guvernamental.
“Vreau să încercăm să încheiem o serie de atacuri la care sunt supusă zilnic, nu ştiu exact cu ce motivaţii, poate o să aflăm vreodată. Sau care e sursa acestor atacuri. Vreau să ştiţi că dimineaţa, când mă trezesc, primele documente pe care le citesc sunt evoluţia locurilor de muncă, evoluţia preţurilor, situaţia economică, pe cifre, pe care o are România, pentru că în felul acesta ştiu exact cum să-mi calibrez activitatea de ministru al Muncii. Nu este nicio ruşine să fii informat şi să ştii exact cu ce se confruntă nu unii care atacă şi comentează, ci omul de rând”, a mai spus Turcan.
sursa- digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a avut surpriza neplăcută să constate că încă mai are THC în organism, după două săptămâni.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarii de case au discuții nesfârșite cu vecinii, care se încheie de multe ori cu procese în instanță.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști români împlinește astăzi 58 de ani. Fost căpitan şi selecţioner al echipei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de
Daca ti-a placut, distribuie acum! După aproape un an de război, armata Ucrainei încă rezistă în fața celei considerate a doua putere militară
Daca ti-a placut, distribuie acum! Gheorghe Hagi a împlinit duminică, 5 februarie, 58 de ani. Este cel mai bun marcator din istoria naţionalei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Fotbalistul brazilian Dani Alves se află la închisoare de 15 zile, fără posibilitatea de a ieși pe cauțiune,
Daca ti-a placut, distribuie acum! ANAF a publicat și lista neagră a celor cu datorii în care figurează 35.417 persoane juridice, printre cei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică mai multe avertizări de fenomene extreme: viscol, ninsori și ger
Daca ti-a placut, distribuie acum! Iarna, puținii localnici rămași în satele aflate în Munții Poiana Ruscă, în Ținutul Pădurenilor (video), au de înfruntat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Alina, o româncă stabilită de zeci de ani în Spania, a ajuns șomeră și stă în stradă din
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un nou studiu publicat la sfârșitul lunii ianuarie arată că progresul copiilor în materie de învățare a încetinit
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! O alimentație echilibrată, din care nu trebuie să lipsească citricele, broccoli, pătrunjelul, ardeiul, nucile, alunele și grâul asigură,
Input your search keywords and press Enter.