Un executor judecătoresc a fost trimis în judecată de DNA Piteşti pentru abuz în serviciu, el fiind acuzat că şi-a însuşit banii din 152 de dosare de executare cauzând prejudiciu în dauna mai multor creditori.
Conform unui comunicat transmis, joi, de DNA, Marius Damaschin, la data faptei executor judecătoresc, a fost deferit justiţiei pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (152 acte materiale).
“În calitate de executor judecătoresc, în perioada 01 februarie 2015-10 octombrie 2019, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfăşurării procedurii de executare silită în 152 de dosare de executare, ar fi cauzat un prejudiciu în valoare 1.332.818 lei în dauna mai multor creditori, care aveau de recuperat banii respectivi. Concret, deşi a încasat cu titlu de debite recuperate suma totală de 1.332.818 lei consemnată la dispoziţia sa şi care era cuvenită creditorilor cu titlu de debite recuperate, inculpatul nu ar virat banii proveniţi din executarea silită către mandatarul creditorilor, folosind banii în interes personal”, arată anchetatorii.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii, respectiv sechestru pe imobile şi terenuri deţinute de inculpat, scrie Agerpres.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Piteşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Inculpatul a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.
sursa: digi24.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Educației a virat banii pentru bursele elevilor pe lunile septembrie și octombrie Ministerul Educaţiei a anunţat că
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat din Satu Mare a aflat că are BMW când a mers să plătească impozitele Un bărbat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un băiat din Sibiu, în vârstă de 12 ani, este căutat de Poliție, după ce a plecat în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a lăsat mașina pe o stradă care urma să fie asfaltată. Muncitorii au acoperit-o cu folie
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarul Ferrari și-a cumpărat o mașină Dacia și îi place foarte mult: Avem și șofer la ea iero
Daca ti-a placut, distribuie acum! Percheziţii la persoane care ar fi vândut droguri, inclusiv unor copii de 13 ani. Suspecţii cereau între 50
Daca ti-a placut, distribuie acum! O polițistă din Iași ar fi fost prinsă la furat haine în mall. Tânăra, una dintre cele mai
Daca ti-a placut, distribuie acum! Neymar este acuzat că a exploatat o fostă angajată. Femeia îi cere jucătorului aproape 400.000 de euro despăgubiri
Daca ti-a placut, distribuie acum! Carambol cu cinci mașini, în București. Două persoane au fost duse la spital Cinci mașini au fost grav
Daca ti-a placut, distribuie acum! Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 72% față de primele 9 luni de anul trecut Grupul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Carrefour preia magazinele Cora. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția Carrefour anunţă finalizarea tranzacţiei cu Grupul Louis Delhaize şi
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ce spune Iranul despre posibilitatea ca Ronaldo să fie biciuit de 99 de ori pentru că a îmbrățișat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un blogger militar rus spune că și-a închis canalul de Telegram după ce „trădătorii” i-au furat ratonul, care
Daca ti-a placut, distribuie acum! Copiii sub 14 ani nu vor mai avea voie să conducă trotinete electrice în București și apar zonele
Daca ti-a placut, distribuie acum! FOTO. Microbuz cu 12 persoane, implicat în accident rutier în Dâmboviţa. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Input your search keywords and press Enter.