Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, a anunțat că a fot aprobat traseul viitorului Drum Expres Găești – Ploiești, de către CNAIR. Viitorul tronson va face legătura între Autostrada A1 București – Pitești și Autostrada A3 București – Ploiești.
Contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Drumului Expres Găeşti-Ploieşti a fost semnat cu Asocierea Search Corporation-Mega Engineering în august 2020 pentru 16 milioane lei şi o durată iniţială de doi ani. Ulterior, contractul a fost prelungit cu aproape un an pentru că nu s-a stabilit cum va fi conexiunea cu A 3 Ploieşti-Braşov.
Lungimea Drumului Expres Găeşti-Ploieşti va fi de aproape 82 de kilometri, cu 46 de poduri şi pasaje şi 9 noduri rutiere.
De asemenea, urmează și depunerea documentațiilor necesare emiterii certificatelor de urbanism de la Consiliul Județean Dâmbovița și Consiliul Județean Prahova.
Localitățile dâmbovițene care vor fi traversate de viitorul tronson sunt Crângurile, Petreşti, Găeşti, Gura Foii, Dragodana, Raciu, Lucieni, Ulmi, Văcărești, Comişani, Gura Ocniței, Bucşani, I. L. Caragiale, Dărmăneşti, și Vlădeni.
Ministerul Transporturilor a aprobat şi proiectul unui nod rutier la Ioneşti în Dâmboviţa pentru legătura Autostrăzii A1 cu Găeşti, potrivit secretarului de stat Ionuţ Săvoiu.
„Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului Nod rutier Autostrada A 1 (km. 73) cu DJ 702 F la Ioneşti, judeţul Dâmboviţa care prevede amenajarea a 4 bretele rutiere: 3 bretele de acces noi + 1 bretea reabilitată, amenajarea a două intersecții tip sens giratoriu la capetele celor două rampe ala pasajului existent pe DJ702F, peste autostrada A1, pentru asigurarea relațiilor de întoarcere către localitățile Ionești, respectiv Puntea de Greci și lucrări pentru colectarea și scurgerea apelor, siguranță rutieră și iluminat public”, a precizat Săvoiu.
„Dezvoltarea accelerată a sistemului românesc de autostrăzi și drumuri expres nu trebuie sa afecteze negativ modernizarea și reabilitarea actualei rețele de drumuri naționale mai ales acolo unde aceste proiecte au ajuns la maturitate. La doi ani după o decizie abuzivă care nu a ținut cont de existența finanțării europene aprobate pentru Modernizarea DN71 între Târgoviște și Bâldana, există în sfârșit un contract de proiectare și execuție cu termene clare și condiții tehnice bine precizate pentru cel mai important proiect de infrastructura rutiera din județ”, a mai spus Săvoiu.
sursa: adevarul.ro
Input your search keywords and press Enter.