Un tezaur unicat în România a fost descoperit, în primăvara acestui an, în zona de sud a judeţului Prahova de către un pasionat de istorie, a afirmat, luni, şeful Biroului arheologie din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, dr. Bogdan Ciupercă, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, tezaurul este format din 35 de monede, 4 cercei din aur şi un cercel din argint, piesele datând din secolul XI.
Bogdan Ciupercă a explicat, într-o conferinţă de presă, că aceasta este una dintre cele mai importante descoperiri arheologice făcute în judeţ în ultimii 30 de ani, unicitatea tezaurului fiind dată de faptul că acesta provine din secolul XI, o perioadă „agitată” în istoria Dunării, dar şi de faptul că monedele fac parte dintr-o singură emisiune a unui singur împărat bizantin – Nichifor III Botaneiates (1078 – 1081), astfel de descoperiri fiind rarităţi.
„Sunt 35 de monede şi 4 cercei din aur şi un cercel din argint, care urmează să fie restaurat. Prezenţa cerceilor sugerează că această mică comoară a aparţinut unui militar. Există acest obicei (…) legat de faptul că soldaţii, în taberele militare, jucau jocuri de noroc”, a spus Ciupercă.
El a precizat că piesele descoperite de către pasionatul de istorie cu detectorul de metale vor fi incluse în patrimoniul cultural naţional, iar cel care le-a găsit va fi recompensat cu o sumă reprezentând 45% din evaluarea finală a tezaurului.
Sursa: G4 Media
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a avut surpriza neplăcută să constate că încă mai are THC în organism, după două săptămâni.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarii de case au discuții nesfârșite cu vecinii, care se încheie de multe ori cu procese în instanță.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști români împlinește astăzi 58 de ani. Fost căpitan şi selecţioner al echipei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de
Daca ti-a placut, distribuie acum! După aproape un an de război, armata Ucrainei încă rezistă în fața celei considerate a doua putere militară
Daca ti-a placut, distribuie acum! Gheorghe Hagi a împlinit duminică, 5 februarie, 58 de ani. Este cel mai bun marcator din istoria naţionalei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Fotbalistul brazilian Dani Alves se află la închisoare de 15 zile, fără posibilitatea de a ieși pe cauțiune,
Daca ti-a placut, distribuie acum! ANAF a publicat și lista neagră a celor cu datorii în care figurează 35.417 persoane juridice, printre cei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică mai multe avertizări de fenomene extreme: viscol, ninsori și ger
Daca ti-a placut, distribuie acum! Iarna, puținii localnici rămași în satele aflate în Munții Poiana Ruscă, în Ținutul Pădurenilor (video), au de înfruntat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Alina, o româncă stabilită de zeci de ani în Spania, a ajuns șomeră și stă în stradă din
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un nou studiu publicat la sfârșitul lunii ianuarie arată că progresul copiilor în materie de învățare a încetinit
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! O alimentație echilibrată, din care nu trebuie să lipsească citricele, broccoli, pătrunjelul, ardeiul, nucile, alunele și grâul asigură,
Input your search keywords and press Enter.