Conform organizatorilor, protestul mut va fi organizat astăzi, de la ora 17.30, în Piaţa Victoriei. Mesajul „Neam ucis de nosocomiale” va fi scris din 500 de lumânări aprinse și care vor fi întinse pe asfalt, în centrul Pieţei, în faţa clădirii Guvernului țării, un Guvern care a uitat de interesele cetățeanului și mai ales de drepturile omului la viață. Mesajul va fi scris pe o suprafaţă de 210 metri pătraţi.
Reprezentanţii Declic sunt de părere că, nici după 6 ani de la tragedia din Colectiv care a marcat întreaga lume, infecţiile din spitale nu sunt anunțate oficial şi monitorizate. Mai mult, organizatorii mitingului de diseară susțin că niciunul din cei 10 miniştri ai Sănătăţii nu a tratat cu seriozitate problema subraportării infecţiilor din unitățile sanitare de pe teritoriul țării. Mii de pacienți sunt în pericol să moară în continuare din cauza infecțiilor intraspitalicești, în timp ce pe scena politică este circ continuu, iar medicii din spitale sunt doborâți de oboseală, din cauza numeroaselor cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus.
Input your search keywords and press Enter.