TRENDING
  • 13:09 » O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată după ce şi-ar fi bătut fetiţa de 2 luni. Copila a ajuns la spital cu fracturi
  • 13:02 » Scandalul redirecționării pacienților de la public la privat. Rafila: Ar trebui stabilite niște sancțiuni
  • 12:58 » Cătălin Cherecheş rămâne în închisoare. Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia fostului primar
  • 12:50 » Irina Podnosova, fosta colegă de facultate a lui Putin, a fost confirmată ca președintă a Curții Supreme a Rusiei
  • 12:47 » Președintele conservator al Poloniei s-a întâlnit cu Donald Trump, la New York
Daca ti-a placut, distribuie acum!

Un sfert dintre copiii care folosesc Internetul au fost victimele atacurilor cibernetice

Aproape un sfert dintre copii afirmă că, de când utilizează Internetul, au fost victimele atacurilor cibernetice. Informația a fost făcută publică de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), în urma unui studiu efectuat de specialiştii Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii. Astfel, 24 la sută dintre copiii intervievați au recunoscut că li s-a spart contul de pe reţelele de socializare, e-mail sau jocurile online. „Băieţii cu vârste mai mari de 14 ani şi cei din mediul urban au fost în mai mare măsură victime ale spargerilor de conturi, comparativ cu celelalte categorii de respondenţi”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de IGPR.

Băieții sunt cei mai expuși

Studiul a urmărit siguranţa copiilor în mediul online, iar potrivit cercetării, 54% dintre copiii intervievaţi îşi petrec timpul cu jocuri online împreună cu alte persoane, 46% afirmând că joacă şi singuri. Băieţii sunt mult mai interesaţi decât fetele de jocurile online, pe care le pot juca împreună cu alte persoane (67% faţă de 42%), precum şi de jocurile online pe care le pot juca singuri (58% faţă de 39%). Potrivit acelorași surse, 89,4% dintre respondenţi au considerat că sunt suficient de bine informaţi în legătură cu riscurile de pe Internet, aproximativ acelaşi grad de încredere fiind resimţit atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. „Totuşi, studiul arată că vârsta prea mică şi naivitatea asociată acesteia, lipsa supravegherii din partea părinţilor, cunoştinţele scăzute în ceea ce priveşte utilizarea Internetului şi riscurile aferente, atât ale minorilor, cât şi ale părinţilor, care nu ştiu ce să urmărească şi cum să îşi supravegheze copiii, sunt factorii care favorizează victimizarea minorilor în sfera infracţiunilor din mediul online”, precizează IGPR. Această situaţie, împreună cu presiunile sociale şi curiozitatea specifică vârstei, precum şi accesarea facilă a serviciilor digitale, sunt elemente care cresc riscul de victimizare a copiilor pe Internet, indică Poliţia Română.

Campanie derulată la Botoșani

Având în vedere faptul că ziua de 8 februarie 2022 este sărbătorită la nivel global ca Ziua Internetului Mai Sigur, poliţiştii Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalității au fost alături de elevii din clasele gimnaziale ale Școlii Gimnaziale nr.17 Botoșani, în mijlocul cărora au derulat activităţi de informare. „Activitățile au avut ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur și responsabil a tehnologiei. Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente”, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean. Activităţi similare vor avea loc şi la nivelul altor unităţi şcolare din judeţ.

RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI

  • Supravegheaţi activitatea copilului dumneavoastră pe Internet;
  • Folosiţi Internetul împreună cu copiii, căutaţi cu ei informaţii care să-i intereseze;
  • Aşezaţi computerul conectat la Internet într-o zonă deschisă, de unde puteţi uşor supraveghea copilul, de preferat în camera de zi;
  • Folosiţi anumite mecanisme de control parental şi instalaţi instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere;
  • Arătaţi copilului cum să folosească setările de siguranţă;
  • Învaţaţi copiii să nu dea niciodată date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet;
  • Explicaţi copiiilor că nu este bine să nu stabilească, fără acceptul dvs., întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet. Discutaţi despre riscurile la care se pot expune;
  • Încurajaţi-vă copii să vă spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă;
  • Învăţaţi-vă copilul ce înseamnă autoprotecţia pe Internet. Dacă un site încurajează copiii să transmită numele pentru a personaliza conţinutul acelui program, ajutaţi-l să-şi găsească un nume fictiv;
  • Încurajaţi-vă copilul să aibă o atitudine responsabilă, cuviincioasă inclusiv pe Internet, să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii;
  • În cazul în care sesizaţi schimbări negative în comportamentul copiilor, discutaţi cu aceştia şi încercaţi să aflaţi cauzele care au generat aceste modificări. Discutaţi cu cadrele didactice şi apelaţi la specialişti care vă pot oferi sprijin în gestionarea situaţiei;
  • Pentru faptele abuzive din online, răspunderea e în offline, adică în mediul real;
  • Internetul poate crea dependență! Nu lăsați copiii să petreacă ore în șir în fața ecranului, stabiliți de comun acord un program de utilizare a calculatorului și oferiți-le alternative de petrecere a timpului liber!
  • Nu folosiți dispozitivele electronice ca alternativă la lipsa de disponibilitate de a petrece timp cu copiii dumneavoastră! Internetul nu poate înlocui afecțiunea, conversația și educația pe care le pot oferi numai părinții în timpul petrecut împreună cu copiii. Dacă acest timp este pierdut, riscurile utilizării greșite a Internetului devin din ce în ce mai mari.

Proiect RoCyberex derulat pe parcursul a trei ani

Campania de prevenire a victimizării minorilor în mediul online, care are printre obiective conştientizarea riscurilor la care se expun pe Internet şi care sunt consecinţele acţiunilor lor din mediul online (atât în calitate de victimă, cât şi în calitate de autor), presupune cunoaşterea etapelor pe care trebuie să le urmeze atunci când devin victime, care sunt acţiunile de pe Internet care sunt pedepsite de lege şi faptul că pot cere ajutorul autorităţilor când se confruntă cu astfel de situaţii. Campania de la Botoșani a fost organizată în contextul în care, în perioada septembrie 2019 – martie 2022, Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, derulează proiectul RoCyberex – Perfecţionare, cooperare şi prevenire în lupta împotriva criminalităţii informatice.

sursa: monitorulbt.ro


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide