Un şofer de 24 de ani, care s-a urcat sub influenţa substanţelor halucinogene la volan, a lovit în plin o femeie şi pe fiica acesteia, de doar 7 ani, pe o trecere de pietoni din Ploieşti. Tânărul a pătruns pe linia de tramvai şi, în dreptul unui scuar, pe unde nu avea voie să treacă, a produs accidentul. Victimele sunt internate în spital, iar pe numele şoferului a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Accidentul s-a petrecut în zona de nord a oraşului Ploieşti.
Cristi Georgescu, reporter Observator: Tânărul de 24 de ani a pătruns pe linia de tramvai, în dreptul acestui scuar, unde nu avea voie. Chiar pe această trecere de pietoni a surprins-o pe femeia de 39 de ani şi pe fiica acesteia de 7 ani.
Femeia, rămasă pe asfalt, a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital.
Violeta Tănase, şef UPU Ploieşti: Mama, în vârstă de 39 de ani, prezenta traumatisme la nivel toracic, la nivelul membrelor. În urma investigaţiilor s-a dovedit că avea o fractură la nivelul cotului şi la nivelul gleznei şi a rămas internată.
Control judiciar pentru șoferul de 24 de ani
Poliţiştii sosiţi la faţa locului l-au testat pe şoferul de 24 de ani cu aparatul DrugTest.
Maria Magdalena Rădulescu, purtător de cuvânt IJP Prahova: Întrucât la testarea tânărului cu aparatul DrugTest, acesta a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism şi totodată având în vedere întreg materialul probatoriu administrat, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Ieri, şoferul vinovat pentru producerea accidentului a fost dus în faţa procurorilor, care au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
sursa: observatornews.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Județul Dâmbovița va fi în sărbătoare timp de cinci zile! Astăzi, 31 mai, vor începe Zilele Județului Dâmbovița,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat de 38 de ani, din București, este cercetat de polițiști pentru infracțiunea de punere în circulație
Daca ti-a placut, distribuie acum! Nereguli grave au fost găsite de către inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și Siguranța Alimentelor în mai multe
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un taximetrist din comuna Ulmi, în vârstă de 51 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un copil de 12 ani din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui, a murit, miercuri după-amiază, lovit de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Familiile vulnerabile din România au plătit 3 milioane de facturi, în valoare totală de 678 milioane lei, prin
Daca ti-a placut, distribuie acum! Horoscop 31 mai 2023 Berbec Diplomația este cheia zilei pentru Berbeci. Este o zi dedicată relațiilor de orice
Daca ti-a placut, distribuie acum! Vremea va fi caldă. În Banat, Crişana, Carpaţii Occidentali şi Meridionali şi local în Oltenia, precum şi în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Gheorghe Dincă, supranumit “monstrul din Caracal” a fost condamnat definitiv, marţi, la 30 de ani de închisoare. Ştefan
Daca ti-a placut, distribuie acum! După mai bine de o săptămână de grevă, Klaus Iohannis pare să fie cel care va stinge conflictul dintre profesori
Daca ti-a placut, distribuie acum! O femeie de 50 de ani a murit, marţi, după ce a căzut într-o hazna, într-o localitate din judeţul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, vineri, la Palatul Cotroceni, pe Regele Charles al III-lea. Vizita monarhului britanic va
Daca ti-a placut, distribuie acum! Și în această săptămână, ca și în perioada anterioară, prin intermediul AJOFM Dâmbovița sunt oferite persoanelor aflate în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un adolescent de 19 ani, din Ploiești, a fost reținut de polițiștii din Târgoviște. Acesta este bănuit de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare la Stadionul Municipal ”Eugen Popescu” din Târgoviște, s-a amenajat și o parcare
Input your search keywords and press Enter.