TRENDING

8:07 » Vine iarna: cod galben de ninsori și viscol în cinci județe, precipitații în toată țara. Prognoza este valabilă până luni!

21:37 » Legătura dintre telefoanele mobile și cancerul cerebral. Ce spune o nouă evaluare a Organizației Mondiale a Sănătății

21:35 » „Ora cu și pentru animale”. Un județ propune un opțional unic în școlile din România

21:33 » Analiză: Trump plantează deja „semințele haosului și dezbinăriii”, în cazul în care ar pierde alegerile în fața Kamalei Harris

11:27 » O japoneză și-a cumpărat trei case și o cafenea pentru pisici după ce a dat pe mâncare echivalentul a 6 lei pe zi

Daca ti-a placut, distribuie acum!

Un tânăr infectat cu Covid, intubat în ziua în care soția lui a născut, a murit la Spitalul din Pitești

Un tânăr care s-a infectat cu Covid-19 a fost intubat la Spitalul Județean Pitești chiar în ziua în care soția sa a născut. Bărbatul a murit fără să afle că a devenit tată. “În ziua în care i se îndeplinea poate cel mai mare vis, soția lui aducea pe lume o minune, el a fost intubat și nu a apucat să afle că e tată”, a povestit purtătorul de cuvânt al unității medicale din Argeș. 

Tragedia le-a impresionat pe cadrele medicale din Pitești.

“Scriu aceste rânduri îndeosebi pentru cei care încă nu cred în COVID. Vă dau un singur exemplu, al unui tânăr care a ajuns târziu la spital. Foarte târziu. În ziua în care i se îndeplinea, poate, cel mai mare vis, soția lui aducea pe lume o minune, el a fost intubat. Nu a apucat să afle că e tată. Noaptea trecută a murit. Am plâns. Am plâns ca pentru fratele meu, tatăl meu, oamenii mei cei mai dragi. Plâng și acum”, a povestit pe Facebook purtătorul de cuvânt al Spitalul Județean de Urgență Pitești, Cristina Mihaela Cazacu.

Reprezentanta spitalului mai spune că medicii nu mai fac față numărului mare de persoane infectate și trage un semnal de alarmă.

“Când vezi că orice sacrificiu e în zadar, renunți și tu, un munte de speranță, să mai crezi. Mor oameni. Mulți sunt tineri, n-au apucat să ajungă la jumătatea drumului. Medicii sunt neputincioși să-i salveze, în ciuda tuturor eforturilor… Nu am crezut că vom ajunge aici, atât de departe. Nu am crezut că noi, românii, vom fi atât de nepăsători. Destrăbălarea e la cote maxime, indiferent de oră, indiferent de consecințe. V-aș lua o zi în Secția ATI, să vedeți prețul dezmățului. Mă opresc. Vă doresc ce vreau și pentru mine, să nu mai primesc, dar să nu mi se ia nimic din ce am”, a mai scris aceasta, potrivit Mediafax.

Sursa: Digi 24


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide