Universitatea Craiova a învins CFR Cluj și a cucerit în premieră Supercupa României. Foto: Facebook / Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a câștigat Supercupa României la fotbal după ce a învins formația CFR Cluj la lovituri de departajare. Meciul a adus față în față campioana Ligii I, CFR Cluj, și câștigătoarea Cupei României, Universitatea Craiova, Mediafax.
Noul sezon din fotbalul românesc a început oficial sâmbătă seara cu meciul din Supercupa României. Partida CFR Cluj-Universitatea Craiova s-a disputat pe Arena Națională din București.
Oltenii au câștigat trofeul la capătul unui meci care a avut nevoie de lovituri de departajare. La finalul timpului regulamentar scorul a fost 0-0 și, potrivit regulii stabilite de organizatori, nu s-au mai desfășurat prelungiri. La lovituri de la 11 metri, jucătorii de la CFR Cluj au ratat de două ori, iar Universitatea Craiova a obținut pentru prima oară Supercupa României.
Din punct de vedere statistic a fost cea de-a 22-a ediție a Supercupei României. De asemenea, a fost al doilea meci dintre cele două formații din Supercupa României după cel din 2018 câștigat de clujeni.
Adrian Cojocaru a arbitrat partida din Supercupa României.
Sursa: Digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! „Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici și uzine!” este un vechi slogan comunist. În lumina
Daca ti-a placut, distribuie acum! Despre Gabriel Țuțu, managerul ROMARM am scris acum mai bine de un an, semnalând cât de dubios și
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un milionar american este decis să nu lase nimic în urma sa. El a anunțat că își donează
Daca ti-a placut, distribuie acum! O tragedie inimaginabilă a avut loc într-o familie din Serbia. Doi frați au murit în aceeași zi, la
Daca ti-a placut, distribuie acum! Amăruie, albă, neagră, cu lapte, cu mirodenii sau cu alune, ciocolata este o delicatesă a lumii moderne, descoperită
Daca ti-a placut, distribuie acum! Când vine vorba despre igienă, mulți dintre noi credem că facem totul cum scrie la carte. Dar s-ar
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muștarul care se găsește pe rafturile din România au până la 6 E-uri, doar 10% boabe de muștar și
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un zbor Emirates care a decolat de la Dubai cu destinația Auckland a trebuit să se întoarcă înapoi
Daca ti-a placut, distribuie acum! O tânără germano-irakiană de 23 de ani a vrut să-și însceneze moartea, dar pentru asta avea nevoie de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un fost guvernator ucrainean spune că Donbas este cel mai periculos loc de pe teritoriul Ucrainei. Aici se
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea dâmbovițeană Costeștii din Vale, a fost reținut de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Vremea rea face prăpăd la munte. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a amis o nouă avertizare cod galben
Daca ti-a placut, distribuie acum! În timp ce operatorii din turism cer amânarea începerii școlii până târziu în septembrie, experții în educație spun
Daca ti-a placut, distribuie acum! Trei sau mai multe leziuni în zona capului sunt asociate cu afectarea funcţiilor cerebrale mai târziu în viaţă,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Sistemul de sănătate din Franța se află la 180 de grade față de cel din România. Semnarea unui memorandum
Input your search keywords and press Enter.