E limpede pe căi informale în universități că profesorii, cercetătorii și studenții care s-au vaccinat preferă în general lucrul față în față, n-au frici nerezonabile, au reziliență psihologică și sunt orientați către un viitor structurat, nu excesiv, raționalist, dar atât cât se poate în fața incertitudinii deschise naturale și sociale. Pentru cei nevaccinați, universitățile tind să fie locuri căldicele în care nu are rost să accelerezi ritmul, pentru că doar de-asta te-ai angajat la stat sau ai candidat în țară, ca să nu te rupi cu lucrul nici în predare, nici în învățare, ci să ai un program mai lejer cu standarde cât mai joase, dar mimate ca fiind relativ înalte. Viitorul pentru cei nevaccinați tinde să fie de felul: vedem noi cum ne descurcăm, nu schimbăm noi lumea.
În condițiile valului patru, o decizie rezonabilă poate fi lucrul tuturor celor vaccinați față în față, iar al celor care nu vor să își asume nicio răspundere personală pentru rezolvarea situației pandemice numai de la distanță, după pragurile procentuale stabilite de stat. Ca să fie ceva care nu dă apă la moară ineficienței, s-ar putea gândi niște diferențieri salariale pe bază de efort, de ex. cei vaccinați trebuie să predea hibrid, ceea ce e mai dificil.
Ceva care să nu aibă legătură cu opțiunea pentru vaccinare ca atare, ci numai cu consecințele ei instituționale, în termenii realizării scopurilor organizaționale.
Diferențierea salarială poate să fie minimală, numai cu valoare simbolică, sau mai consistentă, în funcție de bugetele disponibile ministerului educației și cele ale universităților. Mai importantă decât suma ca atare e semnalizarea socială. Cine are comportament responsabil și depune un efort mai mare trebuie să primească o recunoaștere de un fel sau altul. O recunoaștere de un fel care e relevant pentru alinierea la comportamente bune în contextele sociale și instituționale specifice.
Costurile crizei sanitare nu trebuie transferate numai beneficiarilor serviciilor educaționale, studentele și studenții, asta e una. Iar al doilea aspect este că a venit momentul ca această situație să fie tratată ca o oportunitate pentru reforma culturilor organizaționale.
__________
Virgil Iordache predă și cercetează la Universitatea din București – Facultatea de Biologie, din 1993; este licențiat în biologie specializarea biochimie, doctor în ecologie pe probleme de ecotoxicologie și licențiat și în filosofie pe probleme de evoluția instituțiilor. Este autorul a numeroase cărți și articole, este directorul Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din Universitatea București. Membru al CNECSDTI și al Consiliului de administrație al INCD pentru Ecologie Industrială.
Sursa: Edupedu
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.