BREAKING NEWS
  • 23:45 » 2.551 Euro pentru primul copil nou-nascut,in Serbia
  • 23:17 » Accident VIOLENT pe o șosea din județul Prahova. Sunt două persoane rănite
  • 23:14 » FOTO: Accident teribil pe o șosea din Bistrița-Năsăud. Fetiță de 5 ani și o femeie, băgate în spital
  • 23:13 » Următoarea pandemie ar putea fi mai letală decât COVID-19, afirmă creatoarea vaccinului AstraZeneca
  • 23:12 » FOTO: Au văzut moartea cu ochii. Trei persoane au fost rănite şi au ajuns la spital, după un accident în Vâlcea
Daca ti-a placut, distribuie acum!

VIDEO: Alec Baldwin a împușcat mortal o femeie, în timpul unor filmări

alec baldwin

O femeie şi-a pierdut viaţa şi altă persoană a fost rănită de un tir accidental care a avut loc joi pe platourile de filmare a westernului „Rust”, cu Alec Baldwin în rolul principal, realizat în New Mexico, Statele Unite, a informat poliţia locală, notează AFP.

Femeia, în vârstă de 42 de ani, a fost evacuată cu elicopterul la un spital din apropiere, dar „a decedat în urma rănilor sale”, în timp ce a doua victimă, un bărbat de aceeaşi vârstă, se află la terapie intensivă, au indicat serviciile şerifului din Santa Fe County într-un comunicat.

Potrivit anchetatorilor, care s-au deplasat la faţa locului, tragedia pare să fie legată de o armă folosită ca recuzită pe platoul de filmare care a fost acţionată în cursul unei scene din film.

„Anchetatorii încearcă să afle ce tip de proiectil a fost tras şi cum”, se arată în comunicat, care nu a precizat numărul de focuri.

„Rust” este un western scris şi regizat de Joel Souza, cu Alec Baldwin în calitate de coproducător şi în rolul unui rebel, Harland Rust, care vine în ajutorul nepotului său de 13 ani, condamnat la spânzurătoare pentru crimă.

Alec Baldwin, 63 de ani, s-a făcut deosebit de popular în Statele Unite în ultimii ani imitându-l pe Donald Trump în celebra emisiune satirică „Saturday Night Live”.

O fotografie postată joi dimineaţă pe contul de Instagram al artistului pare să-l arate la locurile de filmare a westernului. AGERPRES

Sursa: Romania24

 


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

×

Dă-ne un like pe Facebook

Facebook
error: Continutul este protejat!
Închide
Închide