Explozie la un combinat chimic din Germania FOTO: captură video Twitter
UPDATE 15:00: O persoană a murit și patru sunt date dispărute după ce o explozie a zguduit marți un parc industrial din orașul Leverkusen, din vestul Germaniei, potrivit Reuters.
UPDATE 14:00: Cinci angajaţi sunt daţi dispăruţi şi alţi câţiva au fost răniţi, unii dintre ei grav, într-o explozie care a zguduit marţi un parc industrial din oraşul german Leverkusen, în vestul ţării, provocând o importantă degajare de fum, a anunţat operatorul parcului.
Explozia s-a produs la ora locală 09:40 (07:40 GMT), a indicat compania Currenta.
Explozia, însoţită de un zgomot puternic, a provocat un incendiu la un depozit de carburanţi al unei uzine de incinerare a deşeurilor.
„Dintr-un motiv încă necunoscut, o explozie s-a produs la Chempark din Leverkusen’, anunţa un mesaj postat pe contul de Twitter al operatorului acestui parc de companii chimice, care se prezintă drept una din cele mai mari din Europa în acest sector.
„Locuitorii sunt rugaţi să intre în încăperi închise şi să ţină uşile şi ferestrele închise”, adaugă mesajul citat de AFP, precizând că o intervenţie a pompierilor este în desfăşurare.
Evenimentul a fost clasificat în categoria „pericol extrem” de către aplicaţia naţională de alertă la catastrofe.
Poliţia din Koln a transmis pe contul de Twitter că există ‘pagube importante’ şi că mai multe porţiuni de autostradă au fost închise.
Peste 30 de companii chimice sunt prezente la Chempark din Leverkusen, printre care Covestro, Bayer, Lanxess şi Arlanxeo.
Știrea inițială
O explozie puternică a avut loc la un combinat chimic din orașul german Leverkusen, iar mai multe persoane ar fi fost rănite, potrivit primelor informații.
Explozia s-a produs în secțiunea în care sunt incinerate deșeuri, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, relatează Reuters. Cauza incidentului nu este deocamdată cunoscută.
#Leverkusen #Explosion #Müllverbrennungsanlage der Bayer AG brennt! Fenster und Türen schließen! https://t.co/a0hLqiLWvs pic.twitter.com/v5FXqBCmd0
— Schockfünf (@FohlenJens) July 27, 2021
#Leverkusen schließt Fenster und Türen! Müllverbrennungsanlage von Bayer. Besonders östlich davon! pic.twitter.com/A0tpjBpJOa
— Markus (@Mahqz) July 27, 2021
„Locuitorii ar trebui să stea la interioare și să țină ușile și ferestrele închise”, a mai transmis parcul industrial Chempark. Iar agenția de protecție civilă germană a avertizat cu privire la „pericolul extrem”.
Postul de radio WDR a citat martori care au povestit că au auzit o explozie puternică și au văzut un fum dens la combinatul de produse chimice Bayer.
Poliția a postat un mesaj pe Twitter prin care anunță că închide o autostradă din apropiere.
Firma Bayer și compania chimică Lanxess au vândut în 2019 Chempark Currenta către Macquarie Infrastructure and Real Assets pentru 3,5 miliarde de euro.
Sursa: Digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Despre Gabriel Țuțu, managerul ROMARM am scris acum mai bine de un an, semnalând cât de dubios și
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un milionar american este decis să nu lase nimic în urma sa. El a anunțat că își donează
Daca ti-a placut, distribuie acum! O tragedie inimaginabilă a avut loc într-o familie din Serbia. Doi frați au murit în aceeași zi, la
Daca ti-a placut, distribuie acum! Amăruie, albă, neagră, cu lapte, cu mirodenii sau cu alune, ciocolata este o delicatesă a lumii moderne, descoperită
Daca ti-a placut, distribuie acum! Când vine vorba despre igienă, mulți dintre noi credem că facem totul cum scrie la carte. Dar s-ar
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muștarul care se găsește pe rafturile din România au până la 6 E-uri, doar 10% boabe de muștar și
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un zbor Emirates care a decolat de la Dubai cu destinația Auckland a trebuit să se întoarcă înapoi
Daca ti-a placut, distribuie acum! O tânără germano-irakiană de 23 de ani a vrut să-și însceneze moartea, dar pentru asta avea nevoie de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un fost guvernator ucrainean spune că Donbas este cel mai periculos loc de pe teritoriul Ucrainei. Aici se
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea dâmbovițeană Costeștii din Vale, a fost reținut de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Vremea rea face prăpăd la munte. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a amis o nouă avertizare cod galben
Daca ti-a placut, distribuie acum! În timp ce operatorii din turism cer amânarea începerii școlii până târziu în septembrie, experții în educație spun
Daca ti-a placut, distribuie acum! Trei sau mai multe leziuni în zona capului sunt asociate cu afectarea funcţiilor cerebrale mai târziu în viaţă,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Sistemul de sănătate din Franța se află la 180 de grade față de cel din România. Semnarea unui memorandum
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost rănit și a ajuns la spital, după ce tractorul în care se afla a
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 |
Input your search keywords and press Enter.