Sportiva legitimată la clubul dâmbovițean se află în această perioadă cu echipa națională Under 16 a României în Croația, pentru calificările la Campionatul European. Andreea este unul dintre cei trei centri ai României, selecționați de antrenorii Claudia Drilea și Daniela Mincă pentru aceste calificări.
Naționala feminină U16 a României a plecat miercuri de dimineață spre Croația, acolo unde va disputa calificările pentru Campionatul European. Echipa noastră face parte din grupa C, care va fi organizată la Zadar.
Inițial, seria noastră era alcătuită din trei echipe, alături de România mai participând Germania și Croația. Numai că, din cauza COVID-19, prima formație s-a retras din competiție, astfel încât întreg turneul se va rezuma la un singur meci, cel dintre România și Croația.
Acesta este programat sâmbătă, 8 mai, de la ora 16.00, ora României. Învingătoarea lui va merge la turneul final, care va fi organizat în perioada 10-18 iulie, în orașele Nyiregyhaza (Ungaria) și Humenne (Slovacia).
Lotul României pentru calificările europene U16 (f)
Ridicători
Carolina Radu – Dinamo
Teodora Stroe -CSM București
Libero
Eva Vizitiu – CNNT Craiova
Andreea Cristea Mincă – Dinamo
Centri
Bianca Frățilescu – CSM București
Timeea Mateiu – Dinamo
Andreea Neagu – CSȘ Târgoviște
Universali
Raluca Buran – CSȘ Bega Timișoara
Ștefania Alupei – CSM București
Extreme
Beatrice Iliescu – CNNT Craiova
Antonia Gheți – CSȘ Turda
Carla Pârv – CSȘ Bega Timișoara.
Input your search keywords and press Enter.