Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a ţării, iar în vest şi sud-vest instabilitatea atmosferică se va menţine pronunţată. Îndeosebi după-amiaza şi seara vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil vijelii în Banat, local în Crişana, Oltenia şi vestul Transilvaniei.
Izolat va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp, cu o probabilitate mai ridicată în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi în Dealurile de Vest.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiaza, dar numai pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, în special în zonele deluroase ale Munteniei, în sudul Dobrogei şi în zonele montane, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei până spre 5 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va semnala ceaţă.
Prognoza meteo de mâine pentru București 30 mai 2023
Vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, însă probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 12…15 grade.
Cum va fi vremea de marți 30 mai 2023 la munte și la mare
Vremea la munte: Vremea va fi instabilă după-amiaza şi seara, mai ales în vestul Carpaţilor Meridionali şi în Carpaţii Occidentali, unde vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp. Valorile de temperatură nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.
Vremea pe litoral: Vremea va fi normală termic, schimbătoare ca aspect. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare ziua când vor mai fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22…25 de grade, iar cele minime între 15 şi 18 grade. Temperatura apei mării va avea valori de 20…21 de grade.
Cum va fi vremea în Europa
În sudul Europei, vremea va fi în general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta mai ales după-amiaza prin averse, care vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice. Izolat va cădea grindină. Înnorări temporare şi ploi locale vor fi şi în extremitatea de nord a continentului. În Munţii Scandinaviei, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În rest, vremea va fi predominant frumoasă, iar cerul va fi variabil. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi nordice şi izolat în rest, iar acolo unde vor fi averse, vor fi şi vijelii. Temperaturile vor marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă în nord-vestul extrem al Europei şi zonele învecinate Mării Baltice, iar în rest nu se vor modifica semnificativ.
sursa: observatornews.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 | 31 |
Input your search keywords and press Enter.