Ziua Copilului a fost sărbătorită în stil de târgovișteni! Cu ocazia acesteia, Primăria Municipiului Târgoviște și Teatrul Tony Bulandra Târgoviște – în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, Dambovita Mall, Carrefour și Catena – au organizat Festivalul AnimaȚie, pentru a pune zâmbetul pe buze atât celor mici, cât și adulților. Acestea au început de la ora 10:00 și au luat sfârșit în jurul orei 18:30.
Cu toate că unele activități au fost anulate din cauza vremii, nici măcar ploaia nu a putut să strice spiritul zglobiu al copiilor. Aceștia s-au putut bucura de diverse întâmplări artistice, sportive și de divertisment în mai multe locuri din oraș. Una dintre activitățile care a animat orașul a avut loc chiar la teatru, unde copiii au fost întâmpinați de păpuși gigant și clovni haioși, care le-au oferit baloane și au făcut poze alături de aceștia. Copiii au vizionat spectacole de teatru, cum ar fi “Întâmplările celor trei purceluși”, “Lolo și Bobo” și “Amintiri din copilărie”.
Primarul Daniel Cristian Stan a declarat: „Pe data de 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, vrem să marcăm ieșirea din această perioadă cu restricții și vom avea evenimente în mai multe zone din municipiul Târgoviște. Tot orașul se va anima, așa cum nu s-a mai întâmplat de ceva timp.”
Tot acesta a mai menționat și următoarele: “Parcul de la UM Gară, de astăzi deschis publicului, Biblioteca Județeană “Ion Heliade Rădulescu”, Teatrul Municipal “Tony Bulandra”, reprezintă numai câteva dintre locațiile unde astăzi copiii au fost așteptați cu zeci de surprize!”
Chiar dacă vremea a fost gri, cei implicați în Festivalul AnimaȚie au reușit să coloreze tot orașul și să facă ziua celor din jur mai frumoasă. La mulți ani tuturor copiilor!
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 |
Input your search keywords and press Enter.