Traficul feroviar la nivel naţional se desfăşoară cu limitarea vitezei de circulaţie pe anumite intervale de cale ferată, din cauza temperaturilor de peste 40 de grade înregistrate în aer şi peste 50 de grade la nivelul solului, anunță CFR. Compania spune că măsurile sunt necesare pentru siguranţa traficului. „În intervalele orare în care temperatura în aer depăşeşte deja 35-37 de grade în aer, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină depăşeste 50 de grade C, pe anumite intervale de staţii, unde situaţia o impune, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă”, arată un comunicat al CFR SA, citat de Agerpres. Potrivit CFR SA, aceste măsuri sunt aplicate de toate companiile de infrastructură şi respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situaţii speciale. Personalul de specialitate al CFR SA avizează permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale de staţii se va adopta această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic. Totodată, CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor în staţiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziţionat sau doreşte să achiziţioneze bilet. „Adresăm scuzele necesare călătorilor, în situaţia în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinaţie, însă aceste măsuri de limitare a vitezei de circulaţie pe anumite intervale de cale ferată sunt necesare pentru a menţine condiţii optime şi de siguranţă pe reţeaua feroviară”, subliniază CFR SA.
SURSA: Digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.